Ascensor spre disperare

Citisem de mult cartea "Ascensor spre esafod", desigur ca povestea aceea avea alta miza insa lucrurile pot fi la un moment dat comparate cu cele traite de mine acum. M-am hotarat sa ies pentru cumparaturi obisnuite. Mi-am facut o lista sumara, am memorat-o si am plecat. Apas butonul de la lift timp de multe minute. Este construit sa ia apeluri in ordinea crescatoare a etajului de la care este chemat. Fiind un moment in care probabil multi umbla aiurea, trebuie sa am rabdare. La parter va merge prioritar, apelul meu fiind lasat in asteptare. Dar degetul trebuie mentinut in continuare pe buton. Apas nervos si injur printre dinti. De undeva de mai jos se aud voci si usi trantite si zgomot de chei, semn ca cineva asteapta pe altcineva sa incuie o usa apoi sa plece, nu se grabesc. Ma enervez exponential si apas mai tare pe buton, inutil. Liftul coboara si astept, si astept ...
Ascult atent, stiu pe de rost toate momentele, usa trantita de la lift, inchiderea usilor interioare, pauza scurta de liniste si apoi comanda pe care o primeste, un clic-clac specific, apoi un fasait calm. Ma bucur sa vad prin geamul mat cu modele, plin de scuipati, cablurile miscandu-se in jos. Deci, liftul va urca, poate la mine la 5. Astept cuminte dar el trece de nivelul meu undeva spre ultimul nivel. Fierb si injur. Apas in continuare si iar sper. Coboara din nou dupa ce a zabovit enorm acolo unde a fost tocmai chemat. Ajunge la parter si ... liniste. Incerc sa inteleg de ce. O fi lasat usa deschisa, sta de vorba cu administratorul, a ramas intre etaje. Ce bine ar fi !
Becul rosu continua sa lumineze. Nu mai pot sa suport si aceasta umilinta. Plec pe scari injurand din ce in ce mai tare. Aud insa ca se urneste din loc si cand ajung pe la etajul 3 intalnesc un batranel gras sprijinit intr-un lemn, o coada de matura, transformat in baston, cu capatul de tinut in mana infasurat intr-o batista murdara. Transpira enorm prin maieul alb-plasa si ma priveste cu prietenie zambind prin lentilele groase.
-Hadeti, intrati dumneavoastra ca eu nu ma grabesc, imi zice.
-Multumesc, eu nu mai aveam rabdare si am luat-o pe jos.
-Da stiu, oamenii tineri se grabesc mereu, stiu cum e.
Imi dau seama ca omul nu pricepe framantarile mele si incerc sa-l lamuresc. Izbucnesc cu riscul de a-l speria:
-Nu mai am rabdare sa astept liftul, nu mai am rabdare sa stau la cozi, nu mai am rabdare sa traiesc in blocul asta mizerabil. Mi-e scarba de tara asta, de oameni, de tot.
Inchid usile interioare ale liftului si apas pe parter. Mirosul de transpiratie al vecinului amestecat cu mirosul de nespalat din lift ma ucide lent, imi tin respiratia cum pot, trag putin aer printre dinti, dar vreau sa continui ideea.
-Nu mai suport nimic, atat mai pot spune, si tac privind spre oglinda sparta. Ma privesc si mi se pare ca arat oribil. Poate ca asta este chiar imaginea pe care eu o arat lumii. Ceva ce nu recunosc.
-Stiu domnule, stiu, nici eu nu mai am mult de trait, dar nu ma grabesc.
Am ajuns la parter si evadez rapid lasandu-i vecinului gras sarcina sa inchida usa liftului.
-La revedere, sanatate, ii arunc peste umar !
-Ati vazut, s-a afisat intretinerea, vine azi ... ?!
-Da, multumesc, am vazut.

definitivat si motivat, iremediabil finisat

DEFINITÍV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)

examene de luni dimineata

In fiecare zi dam un examen. Cu fiecare seara inainte de acest eveniment subconstientul incepe sa-si faca griji. "Sa-i spun, sa nu-i spun ?" ...se intreaba. Dar, el crede ca de multe ori trebuie sa ne protejeze, ca nu mereu trebuie sa anticipam ceea ce urmeaza, bun sau rau. Noi sa fim buni atunci, la examen, nu inainte, cu o seara inainte, ca sa nu dormim si sa nu visam alte scenarii utile candva. Oricum si altii pot avea insomnii din cauza noastra, noi vom avea insomnii pentru altii, cu alte ocazii nenumarate. De ce sa nu dormim linistiti macar in noaptea de duminica spre luni, dinaintea incercarii ?