Wednesday 3 February 2010

... si inca un vis

Ce rau este sa te ratacesti intr-un vis, mai rau decat daca ti s-ar intampla in viata reala ! Asa am patit noaptea trecuta spre dimineata. Despartit de tot ceea ce imi aducea stabilitate si echilibru alergam nauc prin ploaie. Era semiintuneric si ploua marunt ca intr-o toamna reala. Atmosfera era foarte incordata din cauza multor oameni grupati in doua tabere. Cazusem la mijloc si eram nevoit sa ma ascund nefiind de partea nimanui. Curand am ajuns sa fiu vanat pentru nesupunere si neimplicare in acea framantare. Tocmai cand nu credeam ca voi mai avea o sansa mi s-a intamplat ceva nesperat. O femeie al carui chip nu-l vedeam mi-a intins o mana. O tineam strans incercand ca prin acea atingere sa aflu totul despre ea, dar mai ales despre destinul meu. Nu o puteam privi, nu stiu de ce. Nu-i vedeam chipul. Ii percepeam doar existenta superba, devenita brusc extrem de importanta pentru insasi supravietuirea mea. A ales sa riste alaturi de mine pentru a-mi arata calea de a fugi din acel vis teribil. Exista riscul ca fiind recunoscut si prins, sa devin captiv vesnic in acel vis. M-a condus, mai mult alergand, pe strazi cand largi, cand inguste si pline de noroi, cu pietre de caldaram vechi peste care treceam cu oarecare dificultate. Intunericul imi era de ajutor nefiind recunoscut ca victima, dar imi si taia orice posibilitate de orientare. Aveam insa acea mana, mana ei. Nu stiu cum sa terminat acel scenariu pentru ca ceva m-a aruncat brusc in starea de veghe. M-am trezit cu gandul la acea femeie. Ii percepeam inca atingerea si ... parca m-as intoarce in vis sa vad unde este si daca nu as putea sa o aduc cu mine. Retin doar aspectul mainii cu degetele lungi si unghiile fine. Atat.