Sunday 13 June 2010

Constanţa


Într-o dimineaţă destul de fierbinte de septembrie, în 1987, am ajuns oarecum fără voia mea în Constanţa. Coincidenţă sau nu, Constanţa este oraşul al cărui nume îmi e atât de drag. De data aceasta însă ştiam că nu va fi un început atât de bun ca acela în care porneam la drum din pântecul mamei mele, Constanţa.
Cu o valiza verde de lemn in mana, imprumutata de la un fost securist, pensionat pe caz de boala si intre timp decedat, am coborat pe un peron extrem de aglomerat. Priveam nauc in jur si vedeam doar doua feluri de oameni - fericiti si necajiti. Evident eu eram incadrabil din oficiu la ce-a de-a doua categorie si in plus „fara speranta”. Oare ? Intotdeauna am avut un dubiu privind starea mea rea sau buna, niciodata nu am stiut cand imi merge bine ori altfel.
Faceam deci ture prin zona apropiata iesirii, undeva langa cladirea principala a garii de unde ieseu zeci si zeci de oameni grabiti imprastiindu-se precum gandacii de bucatarie cand le faci lumina. Asteptam sa vina cineva sa-mi spuna incotro s-o iau, era un instinct primar. Stiam doar ca trebuie sa ajung in Tomis Nord la cea mai mare unitate de graniceri. Stomacul meu era de mult in alt loc anatomic iar degetele mainii drepte inghetasera strangand manerul incomod al valizei verzi. Avea o particularitate acea valiza: forma oarecum neconventionala in comparatie cu valizele pe care recrutii le au de obicei. Dar mai ales culoarea de un verde brotac tipator, deranjant, de fapt o culoare tare chic dar nu pentru acel moment. Cel care mi-o daduse tinea ceapa uscata in ea, in podul casei. A trebuit sa ma urc pe o scara lesinata pana in pod si sa o descopar intre mormane de vechituri pline de paianjeni. Acum amintirile se amesteca in asa fel incat imi e greu sa pastrez o linie in naratiunea mea, asa ca voi sari mereu de la una la alta, cum imi trece prin cap.
Cautam cu privirea in toate directiile incercand sa-mi aduc aminte de locuri pe care nu le mai vazusem din copilarie, cand veneam cu parintii la plaja vara. Trecusera deja foarte multi ani si locurile nu-mi spuneau mai nimic.
A aparut la un moment dat nu stiu de unde un tip inalt, blond, cu figura calma si chiar simpatic, evident imbracat in verde si cu semnele de graniceri pe umar. M-am apropiat de el i-am aratat ordinul si mi-a spus sa mai asteptam poate mai vin si altii. Intradevar, in scurt timp au mai aparut inca 3-4 la fel de speriati ca si mine.
Am iesit din gara si ne-am indreptat catre statia de troleibuz. Atunci mi-am adus aminte de spatiul larg din fata garii cu acea minunata alee principala, cu flori si iarba pe mijloc. Priveam de departe nostalgic blocurile cu patru etaje imbracate in iedera, undeva in partea stanga. Priveam si oamenii si atat de linistiti imi pareau in comparatie cu ceea ce se petrecea in mine, incat imi venea sa fug ca dintr-un vis urat. Nu stiam decat ca va fi rau si va dura mult timp. Dar si asa, nu puteam anticipa cat de rau va fi si cat de mult ma va marca aceasta experienta.
Nu stiu in ce troleibuz m-am urcat, nu stiu cand am ajuns in Tomis Nord, stiu doar ca totul trecea pe langa mine asa cum derulezi mai rapid o caseta video. Ma aflam inca sub influenta unor clipe minunate petrecute cu cateva zile inainte, in parcul Herastrau, in compania unei fete pe care de putin timp o cunoscusem. Experienta a fost de doua ori inedita pentru mine pentru ca era prima mea mare iubire si prima fata pe care o sarutasem patimas si care m-a lasat sa-i mangai sanii. Nu-mi venea sa cred ca asa ceva e posibil. Consideram sanii unei femei de neatins. Un lucru pana atunci tabu se sfarama dezvaluindu-mi o mica parte a sexualitatii. Dar, ca o ironie a sortii nu a durat decat doua zile pentru ca in cea de-a treia sa plec in armata.
Si acum sa explic legatura dintre fata si valiza. Valiza imprumutata apartinea tatalui fetei. Haha .. ! Atunci cand am luat valiza de la famila N. privirile noastre s-au intalnit in sufragerie si a fost suficient pentru a intelege ca ne vom iubi. Scurt, fulgerator, ca un foc de paie intretinut cu kerosen. Si asa a fost dar, asa cum mie destinul mi-a oferit astfel de scenarii, iubirea noastra s-a consumat apoi de la distanta si s-a stins tot asa de la distanta si cu o imensa durere pentru mine. Deh .. kerosenul parca nu intretine arderea decat comprimat cumva. Chestie de chimie !
Si sa vedem acum care este legatura dintre domnul N., armata si Constanta. Cand s-a hotarat ca trebuie sa merg la recrutare, tatal meu un om dur, cu principii cazone, a considerat ca nu trebuie sa fiu in nici un fel ajutat pentru a intelege diferenta dintre ...... Dumnezeu stie ce, bine si rau, alb si negru, sus si jos, viata si moarte etc.. El considera ca pentru mine exista doar solutia unei cariere militare dar, atentie, incepute de pe cea mai de jos treapta.
Incercand sa scap de planurile tatalui meu am ajuns la domnul N., om finut, descurcaret, alunecos, cum spuneam fost securist, in acel moment pensionat pe caz de boala, o boala cumplita – un cancer digestiv. Acesta contra unei spagi ce consta intr-un pachet de cafea (Doamne cum se numea ???? era nemteasca si avea hartia aurie, cred ca ALVORADA) si un cartus de KENT auriu (se vedea deja ca trecuse prin multe maini), m-a dus la comisariatul militar din Strada 11 Iunie. Acolo seful, un colonel burtos, scarbos, prieten vechi se pare cu domnul N., mi-a promis ca voi ajunge intr-o unitate de elita unde nu voi cunoaste decat armata adevarata.
Imbatat cu ideea ca voi fi o „elita” (wow, cum suna "elita" !!!) am plecat bucuros acasa. Ar mai fi fost si o alta varianta cu care puteam chiar scapa de armata, anume sa ma casatoresc rapid si sa fac doi copii. Eee, cum asa ? Doi, nu unul. Mai aveam la dispozitie doar cateva luni si nu cred ca ar fi putut nimeni face asta pentru mine. Si poate ca o casnicie aranjata cu doi plozi de gat ar fi fost mai rau decat o armata in postura de „elita”.
Nu stiu cand au trecut ... mai, iunie, iulie, august si a venit 15 septembrie cand fata domnului N. a vrut sa ne plimbam prin parc. Zis si facut. Pana atunci doar priviri ascunse, discutii copilaresti interminabile, jocuri prostesti, dar frumoase. Chiar am facut un schimb, eu i-am dat ceasul meu de buzunar, cu lant argintiu iar ea mi-a dat bratara ei de argint ce reprezenta un fel de ... nu stiu sa-i zic. Ceva care cuprindea incheietura mainii ei plinute si care mie imi placea la nebunie.
Nu era o frumusete domnisoara A., chiar nu era, dar o placeam teribil. Nu stia sa se imbrace, nu stia decat ce are de facut la liceu, teme, exercitii la mate, comentarii la romana. Imi impuia capul cu tot felul de intamplari din liceu, cu ghidusii facute de pisica ei. Ii statea destul de rau si in sarafan cu matricola in piept prinsa cu capse ca sa poata fi data jos pe strada, dar ma scurgeam dupa ea, eram topit.

Constanta, septembrie fierbinte
Am ajuns in Tomis Nord si am traversat bulevardul, am trecut printre doua blocuri de 10 etaje, apoi am mai mers putin printre alte blocuri cu patru etaje destul de insalubre, ca in sfarsit sa ajungem la o unitate militara desfasurata pe o suprafata imensa, cel putin asa mi se parea mie. Cea mai mare unitate de graniceri din Romania la acea data. Poate doar cea din Oradea sa fi fost mai mare, asta o aflam mult mai tarziu.
Tot timpul pe drum ma gandeam la iubirea ce-o lasasem acasa. Incercam sa adun cat mai multe informatii despre noile locuri, „fotografiam” tot ceea ce vedeam si stocam undeva imagini pentru a-mi fi de folos o data cand ma voi intoarce, ca in povestea cu Hans si Gretel care aruncau boabe de fasole pe drum, astfel incat sa gaseasca drumul de intoarcere.
Inchideam ochii pentru scurt timp si nu-mi vedeam decat mainile mele cuprinzandu-i sanii mici, ascutiti si nematurizati inca. Ma vedeam pe banca pe malul lacului Herastrau, intr-un loc retras de priviri indiscrete. Ne sarutam patimas asa cum ne pricepeam s-o facem, o premiera pentru amandoi. Ea saliva abundent dar acest lucru nu parea s-o descurajeze. Si nici pe mine. Chiar incercam sa inteleg ce se intampla si eram poate putin nedumerit. Atunci descopeream sarutul. Simteam ca ma incing, ca ceva se intampla in mine si nu stiam ce reactie sa am. Continuam sa-i apas sanii in toate directiile dar asta nu parea sa trezeasca in ea o placere, parca tot sarutul era cel care ii capta toata atentia. Pesemne ca nici ea nu stia ce valoare au sanii. Eu nici atat. Cu degetele, prin bluza incercam sa intuiesc detaliile lor. "Ce minune" imi ziceam, mi se intampla, ce minune.
Se oprea din cand in cand si isi stergea cu dosul palmei saliva despre care nu mai puteam spune a cui era. Eram rosii la fata amandoi si cred ca cei care treceau pe langa noi se uitau discret poate nedumeriti, poate intelegand. Ma stanjenea acest lucru si am gasit in cele din urma un loc si mai bun, mai retras decat primul, sub o salcie. Banca era rupta si fundurile noastre alunecau in gol intre doua traverse.
Nu s-a putut mai mult si nici nu stiam ce trebuie facut. O mangaiam uneori pe coapse mai mult din curiozitate si pentru ca imi placea ca este pufoasa. Era destul de mult de pufoasa. Mai tarziu am inceput sa constientizez ca orice loc al trupului poate deveni un motiv de visare.

... si iarasi Constanta, septembrie de foc
Am intrat in unitate lasand afara toate sperantele, incepea atunci cea mai cumplita experienta pentru mine, mutilanta.