Pe cine, pentru cine ...

Există momente în viaţă când ne dorim cu toată fiinţa un anumit lucru. Dar pentru că evenimentele au un sens prestabilit, ce asigură echilibrul universului, Dumnezeu prin mărinimia sa le rânduieşte astfel încât să ne împlinim visurile uneori ceva mai târziu. Si astfel, multe dintre intrebarile noastre nu-si mai au rostul. Trebuie doar sa asteptam.

Există însă şi pericolul ca odată ajunşi în faţa dorinţei împlinite, mult prea târziu, să nu mai fim în stare să o recunoaştem şi în consecinţă să nu o mai apreciem. Prea departe, prea târziu, mult prea sus ...
Să nu se mânie Dumnezeu pentru nerecunoştinţa noastră ?
Pe cine să mai strângem în braţe atunci ?
Şi ecoul ne va răspunde "pe cine, pe cine ....pe cine ..."
-Ce e mai dureros: să nu se îndeplinească niciodată sau să se îndeplinească prea târziu ?
-Pot să nu răspund ?
-Ai avea curajul să-ţi răspunzi, astfel încât să nu te auzi decât tu ? Pentru că în cazul în care s-ar intampla ca cineva să fie prin preajmă ... ar tresari.
-Din păcate eu mi-am răspuns.
-Poate momentul întrebării ... A nu se împlini niciodată implică paradoxal, speranţele. Dar, dacă împlinirea vine prea târziu, speranţele sunt în van. Şi dacă împlinirea nu are şanse de a te atinge şi pe tine, atunci durerea este nemărginită, dacă ea vine când lucrurile sunt deja scrise pentru tine, un altfel de durere te va cuprinde.
-Să le gust pe rând ?
-Se pare că ne este dat să gustăm din plin speranţa şi durerea. Altfel, nu ne-am împlini în cer.
-Ca se implinesc sau nu dorintele noastre, nu cred ca e asa de important, mai mult conteaza atitudinea noastra in fata provocarilor, sa traim arzand, implicandu-ne, daruindu-ne, fara a astepta sa fim imbogatiti din afara, ci noi sa ne lasam amprenta pe tot ceea ce vine in contact cu noi...