Erată

Când vine acel moment de fapt lumea din jurul nostru moare, nu noi. Rămânem singuri și continuam să ne întrebăm: oare in ziua in care am murit nu eram vii ? Tocmai în acea zi.

Un decalog al raului

1.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit cu ceea ce ai.
2.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit si daca nu ai.
3.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit daca esti tolerat (ce amagire!).
4.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit daca iubesti (ce prostie !).
5.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit daca faci bine, pentru ca ... poti.
6.Sa iti imaginezi ca fericirea ta conteaza pentru altcineva.
7.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit fiind nefericit (nici asa nu merge).
8.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit doar pentru ca cineva a intors capul dupa tine candva (idiotule, ce credeai?).
9.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit ... la dracu cu fericirea !
10.Sa iti imaginezi ca poti fi fericit daca te poti bucura impreuna, mancand din aceeasi farfurie, cu aceeasi lingura, privind pe aceeasi fereastra, in aceeasi poveste.

O listă de motive

Alergam pe o strada necunoscută. Eram urmărit de un om sau doar de un gand ce se transforma în om. Nu simțeam ură ci poate curiozitate din partea sa. De obicei cand alerg în vis sunt urmărit de entități rau intenționate.
Drumul parea un cerc. O strada larga cu numeroase cladiri vechi. Am obosit si m-am oprit. Am privit cerul. Imi doream sa adie vântul. Apoi am intalnit-o. Nu mai simțeam nimic, nicio emoție la revederea ei. M-am întristat pentru ca rememora brusc si rapid anii petrecuți alături.
Am intrebat-o "de ce?".
M-a privit zâmbind si mi-a spus în sfârșit totul. A apărut o lista si imi citea. Era neschimbată, frumoasa si tânără.
"Te-am iubit mult la început. Apoi destul de repede, totul s-a transformat în obișnuintă. Stiu, suna aiurea. Eram îndrăgostită si fascinată de tine. De fapt, nu stiu ce eram. În mintea mea inca de copil, fascinația, admirația, iubirea se confundau. Erai primul om care știa si putea să mă asculte. Aveai răbdare. Atât de multă atenție la detalii. Nimic nu lasai neatins, nemângâiat în cuvinte.
Poeziile tale ciudate, jocurile si bineinteles poveștile fantastice.
M-ai invatat sa visez. Am aflat ca nimic nu este întâmplător. Ca totul poate fi construit, si salvat la nevoie. M-ai invatat fotografia. M-ai tinut de mana, m-ai alintat, mi-ai descantat mereu cand ti-am cerut.
Dar, nu te mai iubeam deja cand tu parca mai mult ca oricand doreai sa-mi dezvălui încă misterele tale. Uram situația în care ajunsesem. Iubeam ceea ce nu puteam avea. Asa credeam.
De ce am plecat ?
Pentru ca nu am vrut să te împart cu nimeni.
Erai mereu ocupat, oricand la dispozitia oricui.
Asa erai tu, un suflet al tuturor. Imprăștiat, rupt precum ursul tău de pluș din copilarie."
Am vrut să-i spun ceva, sa ma justific, dar a disparut asa cum a venit, întâi ea apoi gândul, apoi emotia, apoi nimic.
M-am intors si am luat-o la fugă în sens invers pentru ca imi doream sa se mai întâmple o data. Sa am sansa de a spune.
În zadar. M-am trezit.

Dă-mi mâna !

Visele nu mor, inimile nu iartă.

Omul

Și iar chipul...

Chipul …
Chipul de dimineata este chipul meu azi.
Maine va fi chipul de seara. Pentru ca seara va fi toata ziua.
Intr-o alta zi va fi chipul tau, pentru ca tu vei fi toata ziua mea.
Da, chipul tau poate fi si al meu.
Chipul fara chip este ceea ce traiesc si acum in pauza de cafea.
Cana de cafea este oglinda chipul meu. Imi caut destinul.
Cand privesc absent pe fereastra am chipul cerului.
In zilele cu sot am un chip, iar in cele fara sot chipul se schimba.
Iti aduci aminte ?! .. cand uscam pe usa cuptorului de aragaz tigarile cumparate pe sub tejghea, iti aduci aminte ?

Tigarile Carpati fara filtru.
Ai uitat serile lungi in care fumam tigara de la tigara si povesteam ?
Era frig. Era intuneric. Si doua ore de TV. Si injuram. Ce frumos o faceam !
Trei culori cunosc pe lume … chipul meu adormit cu ganduri.
Chipul meu, chipul copilului nascut fara voie. Luni pe la pranz.
Cu chipul acesta ascultam Radio Europa Libera cu usa inchisa la dormitor ca sa nu fim auziti.

Si ne iubeam. Ne iubeam mereu.
Chipul meu, chipul durerii. Chipul fericirii ascunse. Chipul indoielii. Chipul iubirii.

Într-o zi ...

... voi obosi.

Ana

Iertare de greseale si izbavire de rele
si indreptare vietii cere mie acum,
celui ce voiesc sa laud astazi a ta de lumina purtatoare,
pomenire si Dumnezeiasca stralucire,
Ana prea laudata
si iubita
Dumnezeu sa te odihneasca !

40 de zile
cu gandul la Ana mea
mi-am adus aminte de drumul facut acum 4 ani la Sfanta Parascheva, la Iasi
rugaciunea si inchinarea ...
apoi drumul facut in urma cu un an, durerea, deznadejdea si speranta ...tot la Sfanta Parascheva.
apoi drumul facut in urma cu ceva mai mult de 40 de zile, iarasi la Sfanta Parascheva.
... si iar durere, deznadejde si speranta.
apoi plecarea ei acum 40 de zile. Curcubeul aparut nefiresc, poate. Mangaierea ei noaptea. Teama mea de intuneric, de singuratate.
si imi doream ca de fiecare data sa se intample ceva, sa primesc semnul.
am intrat in prima biserica ce mi-a iesit in cale.
de ce ma rog ?
ce speranta am ?
si semnul a venit.
e acolo, e bine, e linistita.
Sfântă Parascheva o veghezi !

Chipul vesnic si chipul mortii

Noaptea trecuta a venit.
Mi-a aratat doua chipuri ale ei: unul dinaintea mortii si cel din clipa mortii.
Primul chip, la stanga, era cel pe care mi-l arata spunandu-mi ca este chipul pe care-l poarta vesnic; era chipul pe care-l cunosteam prea bine
Al doilea chip, in dreapta, era cel al mortii, asa cum am vazut-o cand a murit, cu gura deschisa, pielea galbena ca ceara, cu o durere infricosatoare pe el, o suferinta cumplita, cu regretul parasirii acestei lumi.
Nu imi vorbea, dar intelegeam mesajul ei doar privind acele chipuri. La inceput m-am intristat tare, apoi am plans.
Mi-a spus prin cele doua chipuri ca ce a pierdut prin moarte a fost chiar moartea - chipul mortii. M-a incurajat si mi-a aratat chipul vesnic. Era iubire si caldura, era o dragoste infinita.
Apoi a venit el.
S-a asezat pe un scaun langa masa de lemn din fata bucatariei de vara. Este locul cel mai important din copilaria mea. Acolo s-au petrecut cele mai frumoase momente ale copilariei.
A inceput sa planga dar plangea "prin  mine". Era o durere uriasa care se transforma in lacrimi. Un plans convulsiv.
M-a imbratisat si ma strangea tare. Ii simteam caldura trupului. Nu mi-a vorbit.
Si au plecat, tinandu-se de mana fara a privi inapoi.

sfarsit de saptamana

ce ploua, ce sfarsit de saptamana !
as vrea sa ... hmm,  am deschis fereastra, e frig,  e placut,
umed, aer curat, liniste,
ce liniste !de ce ?
mie frig, 
patul e gol,
perna miroase a parfum.
da ): parfum, 
ce puternic, 
cunoscut, am cafea,
facuta repede la ibric,
am pus apa si am asteptat.
priveam pe fereastra,
nicio miscare, totul incremenit,
apoi am pus zaharul, doua lingurite.
am asteptat ...
zgomot de flacara, de fierbere.
cafeaua !
2 lingurite si jumatate
ma grabesc,
nu am rabdare,
o torn in cana
si o stropesc cu apa rece.
fug cu ea in camera,
am uitat lumina aprinsa la baie, si ce daca ?
 ... sa stea asa.
am treaba.
visez,
ador cafeaua
si diminetile reci.

Linia

Primul vis

În vis, eram pe o culme de munte. Aveam de traversat o zonă ce despărţea două lumi. Nu puteam risca nimic. Niciuna dintre cele două lumi ce mi se deschideau la picioare invitându-mă viclean nu-mi era proprie. Într-una nu puteam respira, nu aveam oxigen, în cealaltă nu puteam visa. Se juca în acel moment totul pe o carte. Nu ştiam de unde vin sau unde ar fi bine să ajung. Doar fugeam ca un nebun încercând să mă salvez pentru ultima oara de la injecţia cu amitriptilină. Disperat am scos un creion din geantă şi pe o hârtie ruptă din caietul de chimie am scris celui care îmi tot salvase viaţa până atunci. Nu-mi aduc aminte ce am scris. Cu siguranţă îl invocam cerându-i ajutorul. Nici nu ştiu ce am făcut cu scrisoarea. Fugeam. Percepeam frica "un alb" ce îmi acoperea pieptul, iar moartea ca pe ceva "negru" - acoperându-mi umerii şi mă apăsa, mă chinuia, mă forţa să intru în pământ. Copacii erau aproape desfrunziţi. Era toamnă târzie, era frig şi soarele apunea foarte devreme. Cu greu distingeam cărarea de munte care cobora uneori prea abrupt ceea ce mă făcea să cad de nenumărate ori în genunchi. Alteori urca şi eram nevoit să mă agăţ cu măinile de orice rupându-mi carnea de pe degete pentru a mai înainta puţin. Am căzut şi toate percepţiile mele s-au modificat hidos, precum măştile lui Hofmann, doar că eu nu alergam pe bicicletă ci coboram parcă scări invizibile. M-am lovit la coloană şi plângeam. Urlam de durere şi de frică, de neputinţă. Apoi ... linişte, vocea aceluia care mă salvase şi cu alte ocazii o recunoşteam acum. Era caldă, mă înconjura cu blândeţe, mă mângâia.

-Citindu-ţi mesajul am înţeles frământările care te copleşesc acum ... spui tu în mesaj că vrei să afli "drumul- spre-locul-unde-visul-te-aşteaptă". Ştiu despre ce vorbeşti. Te cunosc prea bine. Caută şi acum să te salvezi prin "vis-zbor", eu doar te privesc, atât am dreptul să fac. E simplu. În oraşul în care vei ajunge există "un om împietrit". Nu e greu de aflat locul său. Caută doar semnele. Caută omul şi vorbeşte-i. Te va învăţa ce trebuie să faci. Vei fi salvat.

-Cine este omul, îl cunosc ?

-A trăit alte vremuri, poate mai bune, sau mai rele nu poţi tu judeca asta. Şi nu contează acum. Dar a iubit enorm, "a cântat această lume" de care fugi tu acum, aşa cum nimeni nu a făcut-o.

-Dacă a iubit această lume atât de mult, de ce acum este împietrit, nu vreau să-i împărtaşesc soarta...

-Pentru că i-a venit rândul ca orice om făcut din carne şi oase, să devină piatră.

-Nu înteleg.

-Caută-l !

-Ce sa fac ?

-Mergi, mergi ... nu căuta tu drumul. Este "o singură cale" de a ajunge la el.

I-am ascultat sfatul şi m-am ridicat. Totul în jurul meu s-a transformat din "sălbăticie" într-un "oraş sălbatic necunoscut". Notam acele cuvinte şi le treceam între ghilimele, în caietul de chimie ştiind ca îmi vor folosi.

Urcam pe un pod şi admiram o biserică nouă, frumoasă şi apoi până departe ... o priveliste oarecum familiară, interesantă, îmi dădea speranţă. Apoi brusc am ajuns sub acel pod. Am căzut. De acolo orice perspectivă era anulată. Şi iar frica ! Pe lângă mine, aproape lovindu-mă, fugeau trenuri colorate în gri, roşu şi galben şi mulţi oameni. Sute, poate mii. Nu le vedeam chipurile, erau acoperite parca de o ceaţă ca un voal. Erau trupuri care se mişcau în toate sensurile după algoritmini ciudaţi mânaţi parcă de o forţă invizibilă, de o voinţă stranie care la mine avea efectul contrar. Mă făcea să cad într-o contemplare prostească. Unii săreau peste şinele de cale ferată riscându-şi viaţa printre macazuri complicate şi semne ciudate desenate pe stâlpi ori pe tot felul de panouri de avertizare ce păreau vii. Treceau prin faţa mea monştrii cenuşii de oţel, care scoteau sunete îngrozitoare, erau locomotive şi tot felul de "vagoane-himere" care transportau "cărţi transformate în oameni", "oameni-cadavre", animale sacrificate cu sângele curgând încă din ele. Mirosul de cale ferată, de traverse acoperite cu catran, de fier incins şi de transpiratie grea, de şuruburi strânse în metal chinuit - le stiam pe toate acestea, dar mă speriau pentru a nu ştiu cât-a oară.

"no reply"

Am trait un vis urat. Eram pe strada undeva departe, nu stiu pe unde. Deseori in visele mele umblu aiurea sa aflu locuri noi si oameni. Ca acum. Ploua incet o toamna tarzie si trista. Suna telefonul de RDS cred, si ma uit pe ecran sa vad cine e. Scria "ZAT" .... hmmm ... cine-o fi ?, imi zic in barba. Si raspund. O  voce standard de domnisoara telesales:
- Buna ziua domnu ... NTO, sunt Ramona Xulescu de la serviciile .... si nu pricep prea bine ce spune pentru ca batea vantul.
-Da, eu sunt.
-Domnu' N. aveti o factura foarte mare la noi ! Va rog sa-mi comunicati CNP-ul ca sa stiu ca sunteti dumneavoastra.
-Uat ?! Bine, un moment sa mi-l aduc aminte. Si il dictez rar.
-Va multumesc, dumneavoastra sunteti. Este foarte, foarte mare factura.... ati folosit serviciile noastre foarte mult luna aceasta. Mult mai mult decat de obicei.
-Nu-mi vine sa cred. Eu vorbesc rezonabil la telefon, stiind ca am minute gratuite, iar in retea sunt apelurile de asemenea gratuite.
In capul meu se naste incet o mare nedumerire, o confuzie de-a dreptul, pentru ca nu stiam cu ce serviciu de telefonie aveam probleme, eu avand doua telefoane si vreo trei servicii de internet. Daca este o gluma, un spam, un virus. Fiind captiv in vis si neputand sa inteleg decat partial lucrurile frica a pus rapid stapanire pe mine.
-Ati lasat accesul la telefon altcuiva ?
-Nuuu domnisoara !
-Sa stiti ca e foarte mare.
Si in acel moment, cand doream sa aflu exact cat am de plata, convorbirea se intrerupe brusc. Astept in zadar sa ma sune din nou. Telefonul tace. Nervos caut eu sa apelez, dar constat ca acel numar nu se poate apela .... era ceva de genul "no reply". Caut in minte agitat o solutie la problema si ma tot intreb pe unde am lasat telefonul. Cine putea vorbi in locul meu si ce putea vorbi ? In urechi o voce de domnisoara isterica imi striga "no reply, no reply, no reply ...". Poate nu durata convorbirii era problema ci continutul acesteia. Daca facturarea se face la cuvinte ori la fraze ... nu-i totuna.
M-am trezit.  Primul lucru a fost sa ma uit la cele doua mobile de langa pat, sa vad daca sunt la locul lor.Erau cuminti pe scaun, langa pat, alaturi de telecomanda TV. Si cana de cafea goala ramasa de ieri ma privea lenesa.
Ma intind cautand sa ma relaxez dupa cosmar, dar ma simt precum un PC inchis fortat cu o seara inainte. Trebuie sa aleg intre "safe mode" sau "normal". Nu am alternativa.
Acum imi beau cafeaua standard, o cana si jumatate, cat incape la ibric. E luni, e 6.00 si e 6 decembrie. Nu am primit nimic de la Mos Nicolae. Ce rost are sa ma uit la usa ? Mi-as fi dorit sa gasesc ceva si bucuria sa o impartasesc, sa nu ramana ceva ascuns, dar cine sa afle ?
Cui ii pasa ca sunt ceea ce sunt, cui ii pasa ca vreau comunicare, ca sunt mai singur ca niciodata eu si device-urile mele minunate, ca imi doresc managaieri si cadouri. Am fost nascut si lasat aici cu eticheta "no reply".

Ascensor spre disperare

Citisem de mult cartea "Ascensor spre esafod", desigur ca povestea aceea avea alta miza insa lucrurile pot fi la un moment dat comparate cu cele traite de mine acum. M-am hotarat sa ies pentru cumparaturi obisnuite. Mi-am facut o lista sumara, am memorat-o si am plecat. Apas butonul de la lift timp de multe minute. Este construit sa ia apeluri in ordinea crescatoare a etajului de la care este chemat. Fiind un moment in care probabil multi umbla aiurea, trebuie sa am rabdare. La parter va merge prioritar, apelul meu fiind lasat in asteptare. Dar degetul trebuie mentinut in continuare pe buton. Apas nervos si injur printre dinti. De undeva de mai jos se aud voci si usi trantite si zgomot de chei, semn ca cineva asteapta pe altcineva sa incuie o usa apoi sa plece, nu se grabesc. Ma enervez exponential si apas mai tare pe buton, inutil. Liftul coboara si astept, si astept ...
Ascult atent, stiu pe de rost toate momentele, usa trantita de la lift, inchiderea usilor interioare, pauza scurta de liniste si apoi comanda pe care o primeste, un clic-clac specific, apoi un fasait calm. Ma bucur sa vad prin geamul mat cu modele, plin de scuipati, cablurile miscandu-se in jos. Deci, liftul va urca, poate la mine la 5. Astept cuminte dar el trece de nivelul meu undeva spre ultimul nivel. Fierb si injur. Apas in continuare si iar sper. Coboara din nou dupa ce a zabovit enorm acolo unde a fost tocmai chemat. Ajunge la parter si ... liniste. Incerc sa inteleg de ce. O fi lasat usa deschisa, sta de vorba cu administratorul, a ramas intre etaje. Ce bine ar fi !
Becul rosu continua sa lumineze. Nu mai pot sa suport si aceasta umilinta. Plec pe scari injurand din ce in ce mai tare. Aud insa ca se urneste din loc si cand ajung pe la etajul 3 intalnesc un batranel gras sprijinit intr-un lemn, o coada de matura, transformat in baston, cu capatul de tinut in mana infasurat intr-o batista murdara. Transpira enorm prin maieul alb-plasa si ma priveste cu prietenie zambind prin lentilele groase.
-Hadeti, intrati dumneavoastra ca eu nu ma grabesc, imi zice.
-Multumesc, eu nu mai aveam rabdare si am luat-o pe jos.
-Da stiu, oamenii tineri se grabesc mereu, stiu cum e.
Imi dau seama ca omul nu pricepe framantarile mele si incerc sa-l lamuresc. Izbucnesc cu riscul de a-l speria:
-Nu mai am rabdare sa astept liftul, nu mai am rabdare sa stau la cozi, nu mai am rabdare sa traiesc in blocul asta mizerabil. Mi-e scarba de tara asta, de oameni, de tot.
Inchid usile interioare ale liftului si apas pe parter. Mirosul de transpiratie al vecinului amestecat cu mirosul de nespalat din lift ma ucide lent, imi tin respiratia cum pot, trag putin aer printre dinti, dar vreau sa continui ideea.
-Nu mai suport nimic, atat mai pot spune, si tac privind spre oglinda sparta. Ma privesc si mi se pare ca arat oribil. Poate ca asta este chiar imaginea pe care eu o arat lumii. Ceva ce nu recunosc.
-Stiu domnule, stiu, nici eu nu mai am mult de trait, dar nu ma grabesc.
Am ajuns la parter si evadez rapid lasandu-i vecinului gras sarcina sa inchida usa liftului.
-La revedere, sanatate, ii arunc peste umar !
-Ati vazut, s-a afisat intretinerea, vine azi ... ?!
-Da, multumesc, am vazut.

definitivat si motivat, iremediabil finisat

DEFINITÍV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)

examene de luni dimineata

In fiecare zi dam un examen. Cu fiecare seara inainte de acest eveniment subconstientul incepe sa-si faca griji. "Sa-i spun, sa nu-i spun ?" ...se intreaba. Dar, el crede ca de multe ori trebuie sa ne protejeze, ca nu mereu trebuie sa anticipam ceea ce urmeaza, bun sau rau. Noi sa fim buni atunci, la examen, nu inainte, cu o seara inainte, ca sa nu dormim si sa nu visam alte scenarii utile candva. Oricum si altii pot avea insomnii din cauza noastra, noi vom avea insomnii pentru altii, cu alte ocazii nenumarate. De ce sa nu dormim linistiti macar in noaptea de duminica spre luni, dinaintea incercarii ?