Pisicile sunt fiinţe extraterestre, asa am visat o data de mult. Ele vin cu ajutorul unor nave spaţiale rudimentare sub forma unor ghemuri mici de blană adormite. Pe Terra când ating solul, ele se trezesc din cauza gălagiei făcute de noi oamenii, de poluare etc. Ies din capsulele spaţiale şi încep să mişune. Fiind obişnuite cu mângaierile, cu atenţia, îşi vor căuta rapid prieteni şi ocrotitori. Sunt multe primejdii. Dar nu toate au sansa de a găsi adăpost. Unele încep să-şi caute norocul sfindând soarta. Acestea se consideră unice, irepetabile. Şi aşa şi este, dar ... Ajunse să vadă această lume în agonie dintr-o perspectivă mai largă află că durerea lor se poate repeta la infinit cu alte mii şi mii de suflete-pisici venite de aiurea din spaţiul intergalactic. Şi cad pe gînduri. Oare nu era mai bine să rămână ghemuri de blană incă un timp, poate astfel planeta pământ ar avea timpul unei transformări, poate şansa le-ar fi oferit astfel un altfel de început, poate ...
Am fost învăţat să cred în aceasta, pisicile au nouă vieţi. M-am tot gândit dacă are legătură cu felul lor de a veni pe lume. Am avut în copilărie câteva pisici. Unele venite de prin maidane altele chiar născute acasa. Întotdeauna pisica mamă simţind apropierea naşterii îşi caută un loc bun, ferit de privirile tuturor. Eu fiind mic şi strecurându-mă uşor printre magaziile bunicului meu, reuşeam sa descopar mai intotdeauna acel loc. Era un loc magic, nu exagerez. Pentru acolo urma să se producă un eveniment extraordinar în copilaria mea, se năşteau pui de pisică. În nopţile ce precedau naşterea mă frământam negăsind uşor motive de a ieşi din când în când să urmăresc ce face pisica mamă. Întotdeauna aceasta dădea naştere pisoilor când eu nu eram acolo. Mă necăjeam rău pentru că îmi era frică pentru bietele suflete să nu păţească ceva. O dată am avut tentativa de a dormi cu ele între scândurile aşezate vertical după coteţul găinilor. Un loc foarte strâmt, incomod chiar pentru biata mâţă. Trăiam apoi fiecare mai mare ori mai mic eveniment din viaţa lor de familie. Mă bucuram pentru fiecare lucru întâmplat. Deşi bunicii ori părinţii nu mă lăsau să aduc picicile în casă uneori prinzând momente ale neatenţiei acestora furam din bucătărie mâncarea cea mai bună şi fugeam la pisici. Primeau astfel o răsplată pentru miile de mici bucurii pe care mi le ofereau, prin existenţa lor.
Căutam să aflu secretul pisicilor. Credeam sincer că ele nu mor niciodata şi asta pentru că până la acea dată nu văzusem încă niciuna murind. Trăiam într-un univers miraculos, lipsit de durere, de răutăţi. Nu ştiam că dincolo de gardul unei curţi imense, pline de flori există o lume nebună, că acolo, ca într-o arenă plină cu fiare în orice moment o pisică îşi ia rămas bun de la lume.
Crescând şi părăsind curtea bunicilor pentru totdeauna am învăţat ce înseamnă adevarata lume, însă undeva în sufletul meu a rămas ideea că pisicile ar avea nouă vieţi. De ce nouă, un numeral ? Şi la asta am încercat să-mi răspund. De ce nu 7, ori mai multe. M-am gândit că "nouă"-un adjectiv, semnifică şi altceva, o altă viaţă, pe o altă planetă. Dar poate fi şi pronume. Nouă visatorilor, nouă pisicilor ... ne este dat privilegiul de a alege.
Nu am ajuns la nicio concluzie, firesc este ca cercetările mele să continue atât timp cât voi exista pe aici. Când o nouă planetă va primi nouă pisici şi un visător se vor naşte poate noi legende.
Mai ştiu că pisicile zboară, plouă cu pisici, ninge cu pisici. Pisicile aduc anotimpurile.
Şi totuşi pisicile mai mor, o dată, de două ori, de trei ori, ca oamenii.
Aşa cum se nasc, în singurătate, departe de ochii lumii, tot aşa mor. Se ascund şi pleacă pe furiş. De acolo ne trimit mustăţi-semne pe cer sub formă de nori subţiri la apus. Nu trebuie decât să le iubim, doar atât. Ele vor şti.
Am fost învăţat să cred în aceasta, pisicile au nouă vieţi. M-am tot gândit dacă are legătură cu felul lor de a veni pe lume. Am avut în copilărie câteva pisici. Unele venite de prin maidane altele chiar născute acasa. Întotdeauna pisica mamă simţind apropierea naşterii îşi caută un loc bun, ferit de privirile tuturor. Eu fiind mic şi strecurându-mă uşor printre magaziile bunicului meu, reuşeam sa descopar mai intotdeauna acel loc. Era un loc magic, nu exagerez. Pentru acolo urma să se producă un eveniment extraordinar în copilaria mea, se năşteau pui de pisică. În nopţile ce precedau naşterea mă frământam negăsind uşor motive de a ieşi din când în când să urmăresc ce face pisica mamă. Întotdeauna aceasta dădea naştere pisoilor când eu nu eram acolo. Mă necăjeam rău pentru că îmi era frică pentru bietele suflete să nu păţească ceva. O dată am avut tentativa de a dormi cu ele între scândurile aşezate vertical după coteţul găinilor. Un loc foarte strâmt, incomod chiar pentru biata mâţă. Trăiam apoi fiecare mai mare ori mai mic eveniment din viaţa lor de familie. Mă bucuram pentru fiecare lucru întâmplat. Deşi bunicii ori părinţii nu mă lăsau să aduc picicile în casă uneori prinzând momente ale neatenţiei acestora furam din bucătărie mâncarea cea mai bună şi fugeam la pisici. Primeau astfel o răsplată pentru miile de mici bucurii pe care mi le ofereau, prin existenţa lor.
Căutam să aflu secretul pisicilor. Credeam sincer că ele nu mor niciodata şi asta pentru că până la acea dată nu văzusem încă niciuna murind. Trăiam într-un univers miraculos, lipsit de durere, de răutăţi. Nu ştiam că dincolo de gardul unei curţi imense, pline de flori există o lume nebună, că acolo, ca într-o arenă plină cu fiare în orice moment o pisică îşi ia rămas bun de la lume.
Crescând şi părăsind curtea bunicilor pentru totdeauna am învăţat ce înseamnă adevarata lume, însă undeva în sufletul meu a rămas ideea că pisicile ar avea nouă vieţi. De ce nouă, un numeral ? Şi la asta am încercat să-mi răspund. De ce nu 7, ori mai multe. M-am gândit că "nouă"-un adjectiv, semnifică şi altceva, o altă viaţă, pe o altă planetă. Dar poate fi şi pronume. Nouă visatorilor, nouă pisicilor ... ne este dat privilegiul de a alege.
Nu am ajuns la nicio concluzie, firesc este ca cercetările mele să continue atât timp cât voi exista pe aici. Când o nouă planetă va primi nouă pisici şi un visător se vor naşte poate noi legende.
Mai ştiu că pisicile zboară, plouă cu pisici, ninge cu pisici. Pisicile aduc anotimpurile.
Şi totuşi pisicile mai mor, o dată, de două ori, de trei ori, ca oamenii.
Aşa cum se nasc, în singurătate, departe de ochii lumii, tot aşa mor. Se ascund şi pleacă pe furiş. De acolo ne trimit mustăţi-semne pe cer sub formă de nori subţiri la apus. Nu trebuie decât să le iubim, doar atât. Ele vor şti.
