Eram într-un loc oarecum cunoscut, plin de flori ademenitoare. Tot acolo era o pisică, nu neapărat pisica mea. Poate a unui vecin. Vorbea cu mine rotindu-şi alene vârful cozii (ştim că asta semnifică o oarecare enervare la feline sau o atenţie disimulată) şi îmi cerea să prind pentru ea un fluture foarte mare, cel mai mare dacă era posibil, cel mai frumos. Dumnezeule, ce ochi frumoşi avea pisica ! Insecta, un fluture de noapte cred, galben-maroniu, impresionant prin mărime dar şi prin culori şi nu numai, a apărut de nicăieri la dorinţele pisicii. Zborul său era totul, era liber. Fluturele mă ruga să-l cruţ deşi eu nici nu-mi manifestasem încă intenţia de a face pe plac pisicii. Ştia însă, probabil de la înălţimile sale viitorul. Am acceptat în cele din urmă să-l omor rupându-i mai întâi aripile. Am facut-o îndoit însă, cu durere în suflet, numai la insistenţele pisicii. Aceasta văzându-l pe moarte nu s-a mai interesat de el în măsura în care a făcut-o când era fluture liber. Apoi mi-am dat seama că am facut ceva rău distrugând viaţa acelui animal numai pentru ai satisface hatârul altuia, mai perfid, mai inteligent. Sincer, mi-a părut foarte rau pentru fluture, dar era prea târziu. Am adunat aripile de pe jos şi le-am pus pe pământul unuia dintre ghivece, alături de antenele lungi, firave şi fire de puf smulse de pe corp. Mi-am privit mâinile: aveam mii de culori rămase de la aripile fluturelui. Am vrut să le scutur dar nu dispareau, îmi intraseră în pielea palmelor. Cele şase picioare ale insectei se zbateau încă pe ciment, tremurau din ce în ce mai puţin perceptibil însa vibraţiile îmi erau parcă tranferate. Totul a început să vibreze pentru mine. Am vrut să mă întorc la pisică, îmi zâmbea. I-am arătat palmele devenite aripi şi a râs de mine ca de un copil tâmpit. Atunci am înţeles că devenisem eu însămi fluture. O voce îmi spunea şoptit: « Fluturii de noapte nu zboară ziua, pisicile nu vorbesc cu oamenii, oamenii nu prind fluturi şi aceştia din urmă nu-şi lasă zborul în palmele nimănui, pentru că de la înălţimile lor nu-i poţi aduce pe pământ cu nimic ». Aşa am înţeles că este un vis pe malul unei ape. Un vis ce poate însă deveni realitate dacă mă voi privi în luciul ei.
