Vitrina

În mintea omului se fac deseori numeroase asocieri "interzise". Poate nu chiar de puţine ori ni se întâmplă să asociem lucruri minunate cu altele, aparent fără legătură cu primele, dar extrem de neplăcute. Dragostea de pildă poate trezi amintiri de care ne ferim în mod obişnuit. Şi poate că nu este chiar rău astfel. În fond, totul este un amestec de durere şi plăcere, de bun şi rău, de tristeţe şi fericire, de calm şi agitaţie, de seriozitate şi ironie, de ...
Aveam un prieten la mii de kilometri distanţă. Se întâmpla să ne întâlnim rareori şi să depănăm cu acele ocazii amintirile din adolescenţă şi lungile noastre călătorii, ambii fiind loviţi de acelaşi microb al umblatului „aiurea”.
Impatimiti cum eram de visare, uitam deseori ca timpul trece si noi nu mai eram chiar asa, precum ne simteam; treceam usor vorba catre cele mai putin pamantene, ma fascina felul lui de a povesti si el la randul sau era placut impresionat de setea mea de cunoastere si de dorinta de experimentare. Ma considera un medium foarte bun.
Intr-o zi am aflat de pasiunea lui pentru scris, dar nu orice fel de literatura asa cum aveam sa descopar curand. Scria despre visurile sale despre care sustinea ca pot deveni realitate. Avand la randu-mi o inclinatie catre mistic l-am luat in seama intr-atat incat am trait intr-o zi o experienta care m-a marcat chiar fizic, definitiv.
Mi s-a intamplat sa-l visez. Se facea ca intrasem intr-o fantezie a lui nescrisa, nemarturisita cuiva inca, eram personajul lui. Un barbat destul de tanar, daca undeva 35-40 de ani inseamna inca tinerete, privindu-se in oglinda intr-o zi nu s-a mai recunoscut, pe el, barbatul. Suna ciudat, nu ? Si totusi imaginea din oglinda nu era a lui. Parea o plasmuire, un fel de „facatura”, nici barbat, nici femeie.
S-a speriat, pentru ca intelegea ireversibilitatea unei transformari ce avea sa vina.
Orice despartire este dureroasa si orice apropiere este pe masura despartirii anterioare, avea sa afle curand.
Nu stia exact cum o va face dar trebuia infaptuita cu toate consecintele ei.
Fusese odata sfatuit sa priveasca atent in oglinda si sa incerce sa afle de care parte se afla si cum simtea deja ca in trupul sau, in mintea sa, exista o femeie, s-a hotarat sa afle unde este el si unde acea „ea”.
Si asta pentru ca pe de-o parte ii placea sa conduca jocul, asemeni unui barbat, care impune in mod ferm dar jocul poate fi condus si de o femeie cel putin la fel, si subtil.
A simtit un imbold acut, chiar ceva de neoprit incat ii era teama sa nu-l piarda in oceanul senzatiilor. S-a imbracat rapid asa cum o face de obicei, ca orice barbat mai putin preocupat de infatisare si a plecat de acasa.
Mergea fara o tinta anume dar stia ca exista o cale aleasa deja pentru el si nu-si facea probleme. Dar ramanea totusi teama confundata cu emotia sau ambele intr-un amestec viclean, as zice. La un moment dat a intalnit o vitrina superba pe Calea Victoriei; era un magazin foarte elegant, numai cu lucruri scumpe si a „hotarat” sa intre. In vitrina foarte larga a magazinului erau manechine vii: cateva femei tinere, extrem de atragatoare, superb imbracate si ochii i-au cazut pe rand pe trupurile lor minunate scaldate de o lumina alba. Le mangaia cu privirea si fascinat, incurcat in propriile porniri interioare a uitat unde se afla.
Treptat totul in jur parea ca imbraca forme noi, ca timpul se scurge prin geamul vitrinelor puternic luminate ce parea un filtru intre lumea de afara si cea in care tocmai patrunsese. Erau superbe asa impreuna, acolo. Isi dorea teribil sa le atinga dar nu avea curajul. Nu se cadea acest gest cu atat mai mult cu cat se petrecea o schimbare.
Atunci gandul i-a alunecat catre scopul venirii lui acolo. Incepea sa inteleaga ce se va intampla. Avea in minte un fetish mai vechi, acela al metamorfozei unui fluture.
Ce este fetish-ul ? Daca vei cauta prin dictionare cu siguranta nu vei gasi o definitie satisfacatoare. Este un cuvant compus nascocit probabil de o minte visatoare si nu de un literat atent si scortos si rezuma extrem de sintetic o intreaga armonie, un stil de viata sau nebunie, dorinte ascunse (dar care nu par a admite trairi atat de nonconformiste) placeri intense, toate de cele mai multe ori ascunse privirilor. Secrete bine tinute. Daca vei intra pe net cautand acest cuvant vei gasi o lume decadenta dar nu o lume reprezentativa, si asta pentru ca putini oameni au inteles adevaratul sens.
Se plimba printre raioanele cu haine de dama. A inceput sa le incerce pe rand, nu se grabea. Le atingea usor cu varfurile degetelor sale lungi. Le mangaia cautandu-le formele ce puteau fi doar banuite. Incerca un limbaj cu ele. Simtea in nari mirosul de nou si il inspira adanc.
Adeseori in liceu i se intampla ca fetele sa rada de el, ca este prea feminin si prea retras. Era un barbat poate nu frumos dar intradevar cam prea firav. I se admirau mult mainile cu degete prea fine pentru un barbat. Era intrebat adesea daca este pianist si le raspundea incurcat ca da pentru a nu crea si mai multa ironie in jurul sau. O data chiar a intrat in acel joc si a strigat parca: imi plac clapele albe, cele negre le ating rar, cu ochii inchisi dar le iubesc si pe ele, in felul meu.
-Ce fel de haine doriti, domnule, se auzi o voce ?
-Aaa, ma uitam si eu, pentru sotie, poate iau ceva.
-Va ajut ?
-Nu, nu este nevoie, inca. Privesc, multumesc mult.
-Poate era bine sa veniti cu sotia.
-Multumesc.
Simtea asta ca pe un ritual, pentru el totul devenea necesitate si nu mai era cale de intors. Era interesat sa simta ca o femeie; imbracatul si dezbracatul deveneau ceva absolut necesar, cum spuneam ritualic. Nu era un simplu exercitiu mental.
La un moment dat i s-a parut necesar sa faca un gest ciudat pentru un barbat, firesc pentru o femeie: cauta cu privirea un loc retras, sigur, intim, pentru a putea proba. Nu era vorba de rusine ci de necesitatea intimitatii pur feminine. Mai ales ca acele lucruri le facea in cuseta singur(a), in fata oglinzii – o interfata cu celalalt eu.
A mers hotarat(a) la raionul de lenjerie pentru femei si a ales cele mai interesante lucruri dintre ele, astfel o pereche de chilotei albi cu odantela foarte fina, discreta.
I-a scos incet de pe suportul de plastic si ia intins usor cu degetele vrand parca sa intrezareasca prin ei ceva, sa le aprecieze mangaierea ce va urma.
Dantela alba de pe margine s-a intins usor pastrandu-si partial modelul superb transformandu-se intr-unul nou cu alte forme geometrice. „Da, il aleg, isi spuse in gand, imi plac”. A mers mai departe cautand o pereche de dresuri. Erau de toate felurile. Culori si nuate ale lor, lungimi, masuri diferite, texturi variate. Aluneca cu privirea incet pe toate nestiind ce sa aleaga. Nu avea inca in minte ce va deveni si cum o va face. Experimenta inca o imagine potrivita. Se juca mangaind mostrele expuse pe suporti de platic ce imitau perfect picioare subtiri. Cauta si aici acel limbaj necesar. Si incet il afla.
Brusc s-a intunecat pentru ca isi aducea aminte de copilarie, de bataile crunte primite acasa. Obisnuia sa se ascunda apoi in sufragerie, in spatele perdelei si prin tesatura maieului sau chilotilor sa-si atinga urmele lasate de curea. Percepea cu buricul degetului linii fine extrem de dureroase. Ajunsese sa nege valoarea adevarului stiind ca orice greseala ar fi recunoscut pedeapsa venea oricum. Cocheta deja cu idea de a avea taine si una dintre ele era tocmai aceasta de a mangaia acele urme ale nesupunerii sale.
Dupa o lunga deliberare impreuna cu vanzatoarea care era teribil de nedumerita de gusturile sale a hotarat sa ia o pereche de dresuri cu o nuanta fistic foarte palida, imperceptibil parca atunci cand era intins pe mana. Vanzatoarea il privea ironic si el stia asta.
Avea in minte o imagine: scoicile moarte pe nisipul marii. Nisip de culoare gri-fistic. In fata marea, sus cerul. In lateral o plaja pustie, nesfarsita la stanga si la dreapta, ce se pierdea la randul ei in mare, ca o dilutie. In spate delta Dunarii ce incepea cu nesfarsite coline de nisip. Cand si cand o salcie contorsionata sau un plop. Ierburi uscate si taioase daca le atingeai. Era exilul sau de o iarna si mai bine.
Ajunsese acolo importiva vointei, impotriva a tot ceea ce se putea omeneste face. O iarna crunta, fara zapada, vantul care umplea totul de frig si fire de nisip. Cruste de gheata care se spargeau cu zgomot cand le calcai.
Purta haine straine de sufletul sau, niciodata calduroase, niciodata comode. Dar avea o taina. Se imprietenise neasteptat cu un cal. Orasean fiind era prima sa experienta alaturi de un asa animal si firesc se comporta diferit cu el. Obisnuia sa fure zilnic de la bucatarie 2-3 paini negre, rotunde pe cale le rupea si i le dadea pe furis. Animalul astfel capatase un narav si refuza curand pe toata lumea chiar si pe cei desemnati sa aiba grija de el. Se legase o prietenie adevarata si asta devenise pentru tanar un refugiu fata de violenta cotidiana. Dar intr-o zi un contabil a hotarat ca animalul trebuia „casat” desi era tanar si sanatos. Hartiile si inscrisurile deveneau mai importante decat viata insasi. Atunci comandantul, vanator – braconier in timpul liber, a venit cu o arma de vanatoare, un Brenner cu doua tevi, superba unealta a mortii. A dat ordin sa fie scos animalul din grajd, dar acesta parca stiind ce il astepta nu a vrut sub nici o forma sa iasa. S-a auzit o voce rautacioasa care l-a indicat pe prietenul animalului drept singurul care il putea determina sa iasa pe platoul de ciment din fata cazarmei. Stiind ce va urma a mers cu tremurand cu o bucata de paine in mana. Avea sentimentul tradarii si nu-si putea inchipui ca asta va putea fi iertata vreodata. Isi dorea sa se intample ceva care sa-i spele acesta cadere in pacat – tradarea. Si s-a intamplat, poate. Scos din grajd animalul privea nedumerit in jur. Era ca un spectacol. Oameni cu manecile vestoanelor de postav verde suflecate asteptau ceva.
Comandantul i-a ordonat sa incarce arma si sa o faca.
-Nu pot tovarasu’, raportez, nu pot.
-Bine, o fac eu dar te costa soldat, pastele maaatiii !
Si l-a impuscat pe animal in cap. Zgomotul produs de caderea animalului masiv pe ciment i-a ramas bine intiparita. Copitele care alunecau si trupul puternic care se zbatea inutil pret de inca cateva minute. Nu zgomotul armei era impresionant ci rasuflarea si aburii care ieseau din nari.
Apoi a urmat pedeapsa. Au fost chemati toti si aliniati. Cu cureaua armei desfacuta, l-a batut pana la sange sub privirile tuturor, unele nepasatoare, altele ironice, dar nici una complice. Complice era doar privirea inghetata a animalului ce incepuse sa fie deja transat in bucati mari de un bucatar si inca cativa soldati doritori de a se pune bine cu comandantul.
-Sa mai indrazneasca cineva sa zica nu, dumnezeiiii maaatiiii …. de bucurestean, credeai ca nu stiu ca-i dai paine de la popota ?
Seara la spalator isi privea spatele acum precum cel al unei hiene. Avea in minte razbunarea si sentimentul vinovatiei care l-a urmarit mult timp.
-Ii impachetez, da, ii cumparati ?
-Sigur doamna.
L-a avertizat chiar ca se pot rupe usor daca se foloseste o incaltaminte neadecvata. A platit chiloteii si dresurile si a mers mai departe.
Cautand o pereche de pantofi comozi avand in vedere lipsa totala a experientei pe tocuri inalte, asa cum ar fi simtit necesar. A gasit in cele din urma magazinul.
Alegerea se anunta una dificila. Si aici a intalnit priviri ironice cu atat mai mult cu cat a hotarat chiar sa incerce si a ales o pereche de pantofi negri.
In fata, degetele acoperite atat cat sa se mai poata distinge dar zona unde incepeau ele,
o imagine pe care el o urmarea des la femei apoi pantoful era complet decupat pana la calcai, unde imbraca la loc piciorul. Se continua pe glezna cu o curelusa foarte subtire trecuta pe deasupra gleznei si inchisa cu o catarama argintie fina.
Tocurile nu prea inalte si comode completau piciorul si privind dintr-un unghi bun puteai intui toate formele sale dar fara ca el sa fie in intregime dezvaluit.
Un amestec, daca vrei ...de oferire, de daruire si ascundere a frumusetii; de a oferi dar a pastra parte esentiala a misterului. Interiorul pantofului din piele foarte deschisa, crem la culoare, contribuia si el la contrast.
Doar interiorul pantofului practic, doar ceea ce s-ar zari atunci cand miscarea ar permite a se vedea ceva mai mult, daca privesti o femeie cand merge - il fascinau de mult toate astea. Obisnuia des sa priveasca pe strada femei mergand. Studia toate miscarile numai de la glezna in jos, cauta imperfectiuni si ele extrem de valoroase pentru ca sunt unice.
Cand privesti la piciorul ei observi pentru cateva fractiuni de secunda partea interioara a pantofului in general acoperita de acesta, o suprafata care se confunda cu piciorul insusi. Dar prin ridicarea acestuia in timpul mersului se dezvaluie ceva ce doar poti intui ceea ce te determina sa te hranesti cu detalii; depinde de arcuirea boltei ceea ce poti vedea.
Ei, deci i s-a parut personajului nostru ca ar fi buna alegerea unui astfel de pantof la care sa poti privi detalii suficiente dar sa si fi nevoit pe altele sa le intuiesti iar la altele sa trebuiasca sa astepti miscarea potrivita. Incitant, nu ?
A platit si pantofii si a mers mai departe colindand raioanele si si-a ales un set de batiste de matase alba pe care era trecuta cate o zi din saptamana (luni, marti miercuri, joi vineri sambata, duminica) intr-unul din colturi sub forma de filigram. Erau puse neimpaturite una peste alta, intr-o cutie superba, neagra, din carton mat si cu linii pe margine tot negre dar lucioase. A cumparat-o fara sa stea pe ganduri apoi a mers mai departe.
Transformarea ce o avea in minte trebuia sa fie totala; in interiorul luxosului magazin se afla un salon de coafura. Resimtea asta ca pe celebrarea unui act de iubire si cu dezinvoltura s-a asezat pe un scaun si a cerut sa fie aranjat parul intr-un anume fel cat mai aproape de o imagine pe care o avea in minte.
Parul sau relativ scurt pentru o femeie nu permitea prea multe experimente, dar totusi stilistul care se ocupa de asta a realizat ceva ce ar merge si unei femei dar si unui barbat chiar. Perciunii mai lungi putin, usor rasuciti inainte, urechile lasate libere, in fine nu a avut prea multe de facut dar daca priveai mai atent ai fi vazut deja diferenta.
Multumit(a) a plecat mai departe, trebuia sa gaseasca un parfum. A incercat multe si a gasit unul, de seara de la Madame Rochas. De fapt o trusa mica cu 6 parfumuri puse in sticlute de diferite forme si ele la randul lor asezate intr-o cutie tot neagra. Fiecare sticluta imita forma unui cristal de cuart.
Trebuia gasita o rochie, dar mai intai sutienul si ceva sub viitoarea rochie care sa nu permita electrizarea materialului ori sa nu dezvaluie mai mult decat era necesar, ci o cadere lina a sa.
Evident nu putea proba sutienul, a spus vanzatoarei ca e pentru prietena, o surpriza. Aceasta l-a intrebat oarecum incurcata cat de mari sunt sanii prietenei, ce numar poarta. A incercat sa ii arate acesteia cu mainile facand din palme o cupa, evident nefericita comparatie. Dar cum o poti face ? Si-a privit pret de o secunda atunci mainile si ceva ii aducea aminte, tot de copilarie. In timp ce vazatoarea cauta printre sutele poate de sutienuri, el a desfacut incet causurile palmelor si visa....
Era iar copil si primea peste palme lovituri cu o linie triunghiulara. Nu stiuse ceva la scoala. Era un obicei devenit ritual, de ce nu, dar nu pentru el. Mainile trebuiau intinse bine in fata cu palmele in sus si astepta cele 10 lovituri ce pareau 20, 30 uneori. Primea apoi acceptul sa se aseje in banca sub privirile speriate ale colegilor care puteau pati oricand la fel. Isi aseza mainile la spate (o regula severa) si le racea pe cadrul metalic devenit deja fierbinte al bancii. Ii zvacneau, ca acum, insa nu mai primise de data aceasta lovituri peste palme; se distingea doar pe inelarul mainii stangi urma lasata de verigheta purtata aproape 20 de ani. Si de aici alte si alte amintiri.
A ridicat privirea. Atunci vanzatoarea i-a insirat pe sticla mesei mai multe piese: albe, negre, visinii .... de diferite marimi. Ce deliciu ! Unele se inchideau in spate dar el(ea) a ales unul care sa se deschida in fata si fara bretele deci un sutien cu cupele mici si evident alb. Toate cu fel de fel de dantele. Dumnezeule cate detalii poate avea sutienul !
Isi aducea aminte de cineva care atunci cand seara se dezbraca, obisnuia sa se intoarca cu spatele ca un gest de aparare ori de rusine mascata. O retinere ultima in fata momentului dezvaluirii lor. A observat ca femeile acorda o importanta diferita dezvaluirii trupului si unele au o "pudicitate" ca sa zic asa mai marcata in legatura, paradoxal, cu sanii comparativ cu alte parti ale trupului. Ori lui(ei) in acel moment i se parea ca sanii sunt mai de aparat fata de orice. Totusi spuneam, a ales sutienul care se desface in fata. I se parea probabil ca a te dezvalui cand esti cu fata catre cel care te priveste induce o emotie teribila.
A platit si sutienul si mai departe, urmarit(a) de vanzatoare, care probabil radea, cauta din priviri locul cu rochii de seara. De ce ar fi facut-o ? Ea nu stia ca de fapt hainele nu unei femei ii sunt cumparate ci unei imagini ce va deveni realitate.
Fusese chiar asa de nehotarat(a) ? Avea intiparita probabil nehotararea pe chip intratat incat parea ca il alege pentru el nu pentru cineva ? Cine poate sti ?
Dar o biata vanzatoare nu putea pricepe extraordinara dorinta de transformare si nu un simplu fetish.
A hotarat sa nu se fardeze decat foarte discret atat cat sa ascunda urmele barbatiei de pe fata care oricum incepusera sa se estompeze pe nesimtite. Dar lucrurile aveau o ordine fireasca si ele trebuiau implinite chiar daca ar fi parut deja inutile. Fardul era oricum amanat pentru ultimul moment, acela al desprinderii de realitatea trecuta. A cumparat trusa de machiaj si apoi a ales un furou alb, foarte subtire abia simtit pe trup si o rochie de culoarea nisipului la apusul soarelui.
Si iar gandurile sale s-au dus catre exilul sau, acolo unde rasaritul soarelui se putea usor confunda cu apusul.
Fusese desemnat sa mearga de doua ori pe saptamana la Tulcea cu vaporul pentru aprovizionare. Drumul dura 6 ore si apoi inca 6-7 inapoi. Astfel ca devenise extrem de placut trezitul cu cel putin 2 ore mai devreme pentru a putea ajunge la timp la vapor. Erau doua zile de evadare din acel mic univers extrem de violent. Doua zile fara bataie, fara umilinte de tot felul. Martea si joia.
Asa a cunoscut-o pe ea care nu era o frumusete angelica, dar dadea impresia unei fragilitati absolute si era de o naivitate dezarmanta. Toate astea o faceau minunata. Se temea pentru ea – un sentiment nou pentru el.
Se vedeau la pranz, 30 de minute, pe faleza din Tulcea si trebuiau sa fie rapizi, sa spuna repede totul. Nu se atingeau. Ii era rusine sa o faca desi simtea ca fata si-o doreste. Incerca totusi sa stea mai aproape de ea dar fara ca asta sa para evident pentru ca isi facea griji pentru orice gest. Era si timid si nepriceput, deja maturizat excesiv de violente dar nu experimentat a iubi, a fi tandru, cum sa zic ... un caine maidanez.
Era ceva mai presus de iubire, parea ceva atat de pur si incarcat de emotie amestecata cu teama si cu durere, cu neputinta chiar.
Dar bucuria cea mai mare i-a fost produsa cand s-au vazut a doua oara. Povestea era cam asa: o cunoscuse pe vapor intr-o dupa amiaza. Ea mergea la bunici la Periprava, iar el la 1 Mai, deci mult mai departe. Statea afara pe punte, era prin noiembrie sau chiar decembrie si privea valurile cum se spargeau de prova navei. El iesise sa fumeze si vazand-o a ascuns instinctiv tigara, cred ca tot de rusine si apoi a aruncat-o rapid. Era jenat de tinuta sa cazona din postav prost si destul nespalata. S-a apropiat si ea a ridicat privirea parca a ruga, ii cerea sa o intrebe ceva, orice. Ea nu avea curajul sa o faca. Si-a luat inima in dinti si a intrebat-o la ce priveste. S-a luminat imediat. Au continuat un dialog banal dar nu prea mult pentru ca Periprava era aproape de Tulcea fiind prima oprire a vaporului. La despartire si-au spus ca se vor mai intalni. Cu convingere. Dar nu stabilisera nimic concret in zapaceala lor. Ea stia doar ca el vine martea si joia in port, iar el stia despre ea ca uneori merge la Periprava. Nu a luat in seama asta si cum viata acolo era grea a uitat repede si dupa o saptamana parca sau doua s-a produs minunea. Cand a ajuns la vapor ea il astepta senina, asezata pe un suport de otel de care se legau paramele navelor, exact cum a promis. Iar lui nu-i venea sa creada. Era primul gest frumos si sincer adresat lui dupa mult timp. Se bucura ca un catel si o mangaia cu ochii, i-a atins doar mana, fapt ce i-a determinat o emotie neincercata pana atunci. Dar ceea ce il bucura nespus era faptul ca nimeni nu stia de ei. Era taina lor, acolo in port. Ferita de orice ironie.
Nu puteau merge nicaieri, timpul era prea scurt, 30 de minute fix de vorbe minunate si priviri. Foarte rar atingeri, nici un sarut. Totul in jur era de prisos. Suficienta era intalnirea lor si taina si descoperind cu timpul la ea frica pe care o gustase si el deja cu prisosinta. Devenise o regula, martea si joia ea il astepta in acelasi loc. Si cele 30 de minute pana la plecarea vaporului.
Intamplarea a facut ca dupa 4-5 luni sa primeasca ordin sa plece neavand timp sa o anunte. Atunci a realizat ca de fapt nu avea nici macar un telefon ori o adresa, doar prenumele ei. Si asta a recunoscut-o ca pe o pedeapsa mai rea decat curelele armei pe corp sau linia triunghiulara pe palme. Cu toate incercarile ulterioare nu a mai reusit sa dea de ea. A ramas doar emotia …
Rochia trebuia probata si sansa era ca in acel moment nu era nimeni prin preajma. Era dintr-un material destul de bogat, cu umerii acoperiti si maneci lungi, cu croiala specifica in dreptul sanilor anticipat mici si cu un model placut pe piept si pe mansete la care erau cusuti cate trei nasturi imbracati in acelasi material. Lunga pana dupa genunchi putin, in miscare lasa insa sa se vada genunchii si jos cu un model gen dantela mai inchis la culoare. Pe solduri avea o croiala care avantaja persoanele cu un bazin mai putin lat, deci se potrivea. Interesant e ca daca pui o rochie pe un barbat constati ca are soldurile mai late decat o femeie. Altfel nu.
A intrat intr-o cabina, a tras perdeaua si s-a dezbracat complet, lasand totul pe jos. Se privea in oglinda si nici de data asta nu reusea sa se recunoasca. Parea un trup de barbat si o imagine suprapusa a unei femei. Sau invers ? Nu mai conta. Era momentul in care o pasare incepe sa se ridice in vazduh, acel moment in care orice ezitare poate fi fatala putand duce la un zbor frant.
Isi privea barbatia ca pe un lucru nefiresc asezat acolo stiind ca totul va deveni doar amintire si emotie. A scos toate hainele din ambalaje. A folosit mai intai o combinatie a celor 6 parfumuri din cutie, asa cum l-a invatat cineva, o data de mult, cate un parfum pentru o anumita parte a trupului. S-a fardat discret folosind putin pudra, un creion de buze pentru contur si un altul pentru nuanta de baza apoi ochii extrem de discret si genele, a pensat sprancenele cu un dispozitiv foarte ingenios asemanator lamei de ras, dandu-le un contur ce sugera zborul. A pus la gat un lantisor de argint, foarte fin de care atarna o frunza cu mici diamante abia vizibile ce sugerau roua. A pus sutienul, dificil lucru deoarece nu statea prea bine, apoi chilotii.
A avut doua surprize aici pe de o parte faptul ca ii intrau intre fese si era o senzatie foarte ciudata neincercata pana atunci, de parca cineva statea cu mana acolo si apoi in fata unde evident nu puteau acoperi totul. A pus apoi dresurile. S-a asezat pe scaun, nu putea altfel si i-a tras pe rand sus. Senzatia era cu totul noua parand o incorsetare teribila. Chiar a avut o retinere la ai pune in final dar nu se putea fara ei, trebuia sa se obisnuiasca. Ardea de nerabdare sa incerce pantofii dar a pus mai intai furoul si deja imaginea din oglinda incepea sa se modifice evident. Cele doua imagini persistau suprapuse dar ea devenea evidenta acum.
S-a asezat din nou pentru a incalta pantofii, avea mari emotii si a realizat ca si asezarea pe scaun nu mai este ca inainte. Miscarea trebuie sa fie mai lenta putin si mai ampla si usor laterala. Isi privea coapsele, le tinea cu stangacie desfacute si instinctiv le-a apropiat si a intins mana dupa pantofii din cutie. Le-a desfacut beretele pe rand cu o placere intensa. Tinea picioarele usor incrucisate din glezne avand usor mai in fata pe stangul, erau lucruri pe care acum le descoperea. A pus pantofii pe rand, primul fiind dreptul. Le-a inchis cataramele pe glezne si s-a ridicat cu multa stangacie. Incepea zborul. Nu stia cum va fi. A remarcat imediat diferenta de inaltime, parea mult mai sus dar si mult mai vulnerabil(a). Deja simtea in gat o modificare inexplicabila, o stransoare, parca un colier ii inconjura gatul sufocand-o. Emotia.
Nu mai gandea deja in termenii cunoscuti, simtea ca merge pe un drum fara intoarcere. A intins mana dupa rochie, a desfacut-o la spate, avea cativa nasturi si a tras-o repede pe cap. Acum miscarile multe la numar pentru a o imbraca nu i-au dat ragazul sa mai perceapa emotia
dar in momentul in care s-a vazut imbracata a avut sa tipe, nu mai avea aer. Nu mai era el ci ea. Ea singura. Cu mare usurinta a inchis nasturii de la spate, unul cate unul si a aranjat-o astfel incat sa stea bine mai ales ca sutienul parea in continuare un rebel. A strans totul, hainele vechi pe care le-a pus in ambalajele celor noi.
Si-a privit inca o data chipul de aproape in oglinda, doar extrem de mici detalii mai aminteau de acel barbat.
-Hai curaj, iesi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Cu un nod in gat a tras perdeaua. Lumina magazinului a inundat cuseta. A pasit cu reticenta si privirea i-a cazut pe locul unde se afla o vanzatoare mai devreme. Era acolo. S-a indreptat calm catre ea, i-a zambit si cu o voce cam trenurata i-a spus ca o cumpara.
Vanzatoarea era nedumerita, pentru ca nu fusese martora la nimic de la inceput, nu a inteles dar mai apoi s-a apucat sa faca bonul de casa fericita ca vinde in sfarsit ceva foarte scump. Nu a mai intrebat daca ramane cu ea sau o vrea la loc in ambalaj, clienta parea hotarata sa ramana cu ea.
Femeia a platit rochia si a cautat discret un cos de gunoi si a gasit unul. A lasat acolo toate lucrurile cu care venise pastrand doar ceea ce era strict necesar. A mai cumparat apoi o poseta-plic cu o curea fina ce putea fi agatata pe umar la nevoie. A zabovit mult si a ales impreuna cu vanzatoarea ceva cu un model ce ilustra valuri.
In momentul in care a vrut sa plateasca cu cardul a avut o mare surpriza, atat pe card cat si pe actele de identitate figura acum o femeie, dar nu i se mai parea nimic anormal, parea o revenire. Atentia ii era distrasa de miscarile facute cu noii pantofi. Observa cu placere ca merge din ce in ce mai usor cu acestia si simtea o transmitere a vibratiilor in solduri.
Simtea pe pielea talpilor atingerea pantofului si interpunerea fina a ciorapului. Parca nu mai retimtea acea incorsetare a dresurilor. Sutienul nu mai parea strain nici el si isi simtea pieptul.
Inainte de a parasi magazinul, s-a oprit privind putin cu teama in urma parca dorind sa se asigurea ca nimeni nu o urmareste, nici macar o amintire.
Si si-a adus aminte de fetele din vitrina care prezentau moda platite sa stea acolo mai mult nemiscate, dar la trecerea unui pieton pe trotuar sa se miste brusc pentru ai atrage acestuia atentia. Din interiorul magazinului s-a apropiat de una dintre ele si i-a facut semn ca vrea sa o intrebe ceva.
-Pot proba sacoul tau ?
-Sigur.
-Si pot sta putin in locul tau in vitrina ?
-Da, va rog. Va place jocul nostru ?
-Da, teribil.
-OK atunci eu ma duc putin sa fumez o tigara cat stati dvs. in locul meu.
-Hai fugi.
S-a asezat in vitrina in locul fetei. Intr-o clipa de neatentie a celorlalte fete din vitrina femeia a disparut. Nimeni nu a mai vazut-o de atunci si nimeni nu-si poate explica cum putea pleca de acolo fara sa fie vazuta pe camerele video ale magazinului.
S-au facut tot felul de presupuneri, cum ca acea miscare brusca pe care manechinele trebuiau s-o faca pentru a atrage atentia trecatorilor a declansat o metamorfoza. Un trecator vazand-o s-a indragostit de ea si i-a intins mana prin vitrina. Si au plecat, nimeni nu stie unde, nimeni nu stie de ce.
Daca cineva ar fi privit mai atent ar fi vazut in vitrina, sprijinit de un suport de metal lucios, intre manusile fine de dantela neagra, o miniatura... in care se vedea ca sugerat in umbrele unei voalete, un chip delicat de femeie, cu ochi mari, visatori si privire adanca asemenea unui lac linistit, dar ce ascunde strafunduri insondabile...
dune-violet
martie 2006