Migrena

M-a lovit o melancolie venită de undeva din spaţiu, dintre planetele cu inele, năucă, oarbă .... am căzut pe o parte cu obrazul în zăpadă. Cerul se învârtea cu mine. Nu mai vedeam practic nimic, doar auzeam vag cum cântă greierii. Greierii verzi pe zăpadă. Seara tarziu probabil pe la 12 fără ceva am închis PC-ul. Deşi am avut o zi relativ liniştită, fără prea multă muncă, eram epuizat. Am încercat să mai scriu ceva la carte dar nu am reuşit mare lucru. M-am aşezat pe canapeaua mea din sufragerie şi am lăsat TV deschis, încet la ştiri. Într-un târziu am adormit cu sentimentul că nu mă voi putea trezi dimineaţa sau dacă acesta va fi posibil, va însemna un prea mare efort şi va implica ceva cu totul deosebit. După ora unu probabil m-am mai trezit puţin să închid TV-ul. Am adormit din nou cu o nelinişte. Am intrat într-un vis agitat pe care nu mi-l amintesc prea bine. În scurt timp visul a devenit parţial stare de veghe şi o durere intensă mi-a invadat capul în zona bine cunoscută mie. De acolo difuza spre emisfera stângă şi cobora spre şaua turcească. Interesant era că durerea avea darul de a-mi revela, de a dezvălui interiorul craniului, creierul cu toate şuruburile, rotiţele şi piuliţele sale. Îl vedeam pur şi simplu de la un nivel să zicem „nano”. M-am trezit pe la 2.30 cu o migrenă teribilă care m-a paralizat pur şi simplu. Cu greu am găsit în geanta laptopului paracetamolul de 500 mg şi nurofenul (400 mg capsule cu lichid, care are o biodisponibilitate mult mai mare decat comprimatele filmate, dar se înghit greu). Am ieşit pe balcon până când am îngheţat bine, m-am plimbat apoi în întuneric vreme de jumătate de oră prin cameră. M-am aşezat pe canapea cu lumina stinsă şi am aşteptat să se petreacă ceva. Încet, durerea a dat semne că se tot muta prin craniu devenind după cca. o oră mai suportabilă. A crescut pulsul, simţeam inima în gât şi aveam furnicături mai ales în membre. Ei, şi aici începe partea cea mai interesantă, călătoria mea. Am adormit. Am intrat în vis. O casă necunoscută pe care încerc să o descriu din amintiri foarte tulburi. Nu avea decât parter. Părea construită pe sistemul vagon (cameră după cameră). Era un stil relativ nou, nu era o casă foarte veche. Pereţii păreau de culoare vernil deschis. În aer plutea un miros necunoscut dar interesant. Mă durea capul îngrozitor. Cu toate acestea eram foarte curios să aflu ce este acolo. Unele lucruri pareau deja cunoscute şi în acel moment nu făceam decât să le redescopăr. Am traversat prima încăpere ce părea şi bucătărie. Uşa de la intrare avea un geam mare semitransparent. Am trecut în ce-a de-a doua încăpere mai mică şi întunecoasă apoi în a treia, mai mare parcă, luminoasă şi cu destul de multă mobilă. M-am aşejat pe un pat cu saltea moale. Aşternuturile erau calde, semn că cineva stătuse acolo de curând. Era în camera un bărbat. S-a aşezat pe un scaun şi mă privea în tăcere, trist. Nu căutam să îi vorbesc, doar îl priveam şi eu. Apoi a apărut o femeie mai în vârstă decât mine. Nu o cunoşteam dar în acelaşi timp îmi era familiară. S-a aşezat lângă mine pe pat şi mi-a pus o mână pe piept sus, între pectorali, iar cealaltă mână pe spate între omoplaţi. M-a strâns ferm între cele două palme parcă devenind una cu mine. Mi-a cerut să mă las în voia ei. M-ă apleca pe spate apoi într-o parte, în cealaltă. Aveam sentimentul că nu îmi aparţin decât într-o mică măsură. Durerea din craniu a devenit repede mobilă, cu aspectul unui fluid ce mă traversa. Am înţeles repede că femeia dorea să facă acel fluid să părăsească trupul meu. Mişcările mă ameţeau teribil dar nu aveam şi starea de vomă care de regulă însoţeşte ameţeala produsă de învârtire. Îmi era teamă, dar o teamă controlată (nu de mine însă). Barbatul privea în continuare, în tăcere, indiferent. Am înteles că acel fluid nu putea fi scos din mine uşor (lucru necesar) deşi mişcările reuşiseră să-l mobilizeze în aşa măsură încât practic nu se mai afla în zona capului, iar durerea devenea din ce în ce mai slabă. Eram asemenea unui recipient plin cu un lichid dens şi prevăzut cu un foarte mic orificiu. Aplecat cu orificiul în jos, lichidul nu se putea scurge natural în afară din cauza tensiunii superficiale. Trebuia exercitată o altă forţă exterioară. Aşa am anticipat şi mi s-a confirmat repede mai apoi, că urma o altă acţiune. Femeia s-a aplecat cu buzele pe gâtul meu (am crezut iniţial că vrea să mă sărute şi am avut un sentiment ciudat) sorbind acel fluid printr-o fantă extrem de fină creată atunci şi care se închidea imediat ce dezlipea buzele de pe gât. A repetat gestul cred de trei ori reuşind să elimine fluidul din corpul meu. Ieşirea lui producea un zgomot foarte ciudat, ca un şuier, vântul care traversează un coridor cu multe uşi.Durerea a dispîrut apoi rapid, aş zice instantaneu. Ne-am despărţit fără să ne privim şi am parcurs drumul înapoi spre ieşirea din casă. Cred că am rostit ceva, nu sunt sigur. M-am trezit pe la 5.30 fără migrenă, dar epuizat. Am adormit la loc până la 6 când a sunat ceasul. Greu a fost dimineata până m-am pornit, foarte greu, cu o cană mare de cafea delicioasă. Eram un bolovan. Dar miraculos peste zi am fost mai bine.